miercuri, 14 martie 2012

UNEORI



Mi-e greu să cred ca frumosul este făcut şi din urât sau că uneori, eşti nevoit să treci peste cuvintele aruncate în neştiinţă şi la întâmplare de către cineva care crede că le stie pe toate când de fapt, nu face altceva decât să-şi demonstreze sieşi că a mai depăşit un moment din care, nu ar fi ieşit prin cunoaştere şi adevăr. Am învăţat să cred că, atunci când cineva, se ţine scai să demonstreze 'ceva', nu are ce demonstra. Steaua sau, conjunctura astrală sub care este născută perosana s-a dovedit a fi in defavoarea ei. El/ea, nu va şti însă asta, niciodată. Poţi vedea la tot pasul cum cineva 'loveşte' în altcineva poate la întâmplare chiar, fără să dovedească ceva. De ce se întâmplă asta? Din cauze încă necunoscute dar sigur, şi din dorinţa de a-şi demonstra puterea asupra celorlalţi, lucru verificat prin practica îndelungată de el/ea.

Uneori mi se întâmplă să întâlnesc oameni care deşi o duc foarte bine, au de toate, se plâng din orice.Ba că totul s-a scumpit, ba ca în şcoli nu există cadre bine pregătite, vezi doamne, copilul lor ar fi foarte inteligent şi neânţeles, dar niciodată nu vei vedea un om măcinat crunt de nevoi, să se plângă atât. De ce asta? Pentru că oamenii sunt nu numai de două feluri ci, de toate felurile. Vi s-a întâmplat vreodată să vă aflaţi în faţa cuiva, fie şi vânzătoare în magazin sau la piaţă şi, să vă simţiţi cotropit de privirea persoanei, să vă daţi seama că următorul cuvânt ce l-aţi putea spune nu ar fi deloc potrivit? Se poate să fiţi foarte pregătit şi instruit, poate chiar să aveţi două facultăţi dar să nu puteţi să daţi un răspuns pe măsura unei priviri directe şi draconice a persoanei din faţa voastră. Intr-un articol scris la rubrica "social", am evidenţiat motivul pentru care din punct de vedere psihologic unii oameni se simt încolţiţi de privirea stăruitoare şi hipnotică a altora. După îndelungi studii de specialitate s-a lansat teoria că majoritatea dintre noi ne lăsăm coordonaţi de tăria caracterului obraznic, cel mai adesea, a celui din faţa noastră. Aceştia ştiu să-şi aleagă victimile sau şi mai periculos, ştiu să victimizeze în masă. Acela care poate fi acaparator acolo unde mai mult de două persoane se simt umilite şi fără replică, trebuie anihilat imediat. Să nu uităm că suntem ceea ce am învăţat să fim. Dacă vrem să fim marionete, vom fi, dacă vrem să fim învingători, nimic nu ne va putea opri să fim!.

...

'Uneori" - diverse intamplari!...

-[b] articol scris de florentina craciun fabyola


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu