Pustiu

Să nu crezi că, poate, trece timpul
Şi-mi va şterge visul cel mai mult dorit,
Timpul nu-i o marfă să cumperi destul
Iar pentru o vreme să fii mulţumit!

Simt cum soarele,tot mereu apune
Am trăit o vreme, poate şi un pic
Cioburi din ce-a fost vor să se adune
Ce inşiruite nu mai dau nimic!

Îmi arunc privirea spre lumina ta
Un imens pustiu, arşiţă şi foc...
Loc spre care, mă-nchinam cândva
Chiar de mai există, nu mai e deloc.

Stau pe bancă singur, parcă-s o statuie
Totu-n jur e trist, copaci desfrunziţi,
Plouă duşmănos, e o toamnă şuie
Uneori, de soare, ne lăsăm minţiţi.

Vântu-nvârtejeşte frunzele pe-alei,
Viaţa e frumoasă, chiar şi dacă anii,
uneori sunt grei!...

Florentina crăciun fabyola
februarie 2012